172020Sep

Analiza genomica arata ca numeroase specii de animale sunt vulnerabile la infectia cu SARS-CoV-2

Analiza genomica arata ca numeroase specii de animale sunt vulnerabile

 la infectia cu SARS-CoV-2

(Genomic Analysis Reveals Many Animal Species May Be Vulnerable to

SARS-CoV-2 Infection)

 

Lisa Howard   publicat pe August 21, 2020 in Human & Animal Health

 

Studiul Universității Davis din California, arată că oamenii nu sunt singurele specii care se confruntă cu SARS-CoV-2. Folosind analiza genomică, cercetatorii au studiat principalul receptor al virusului la om ACE2 la 410 specii de vertebrate (păsări, pești, amfibieni, reptile, mamifere). ACE2 se găsește pe multe tipuri de celule inclusiv celule epiteliale din nas, gură, plămâni. La om 25 de aminoacizi ai proteinei ACE2 sunt importanți pentru legarea virusului.

Cercetătorii au folosit cei 25 de aminoacizi ai ACE2 și modelarea structurii proteice prezise (modeling of its predicted protein structure) împreună cu proteina spike pentru a stabili câţi dintre aceștia se găsesc în proteina ACE2 a altor specii.

Animalele care au toţi cei 25 de aminoacizi care se potrivesc cu proteina umană au riscul maxim pentru contractarea SARS-CoV-2. Riscul scade cu cât proteina de legare a ACE2 a speciei diferă mai mult de proteina umană.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii consideră că 40% din speciile potențial susceptibile la SARS-CoV-2 sunt clasificate drept specii „amenințate” și sunt vulnerabile transmiterii de la om la animal. Datele permit identificarea animalelor vulnerabile și amenințate cu risc de infecție cu SARS-CoV-2.

Se prevede că speciile pe cale de dispariție vor fi expuse riscului. Unele specii de primate pe cale de dispariție(gorila de câmpie occidentală, urangutanul Sumatran, gibonul de nord cu obraz alb) prezintă risc foarte mare de infectare cu SARS-CoV-2. Alte animale cu risc ridicat: mamiferele marine (balenele cenușii, delfinii cu bot) și hamsterii chinezi.

Studiul genomic al riscului pentru SARS COV2 ,  specii pe cale de dispariție ◊,   specii cu risc crecut de disparitie ◊
Foarte crescut Om Cimpanzeu ◊ Gorila de câmpie occidentala  ◊ Bonobo  ◊
Crescut Căprioara cu coada albă Hamsterul chinezesc Furnicarul gigant Delfinul comun cu bot
Medium Tigrul siberian ◊ Oaie Pisica Bovine
Scăzut Porc Cal Câine Elefantul african
Foarte scăzut Leul de mare californian Şorecele de casă Cioara americană Crocodilul american

Unele animalele domestice (pisicile, bovinele, oile) au risc mediu, iar câinii, caii, porcii au risc scăzut de legare ACE2. Trebuie studiat dacă acest fapt este în legătură cu infecţia şi riscul de boală, dar la speciile cu date deja cunoscute de infectivitate corelaţia este ridicată. În cazurile documentate de infecție cu SARS-COV-2 la nurcă, pisici, câini, hamsteri, lei și tigri, virusul foloseşte drept receptori ACE2. În cazul unei legării reduse tendinţa la infecție va fi mai mică, capacitatea de răspândire a infecției la un animal sau între animale va fi mai scăzută. Riscurile reale de transmitere a infecţiilor între animale, de la om la animale şi invers vor trebui confirmate ulterior.       Strămoșul imediat al SARS-CoV-2 provine de la o specie de liliac. Liliecii au un risc foarte scăzut de a contracta noul coronavirus prin receptorul ACE2, conform datelor experimentale. Nu se știe încă dacă liliecii au transmis noul coronavirus în mod direct oamenilor sau dacă a trecut printr-o gazdă intermediară. Studiul susține ideea că au fost implicate una sau mai multe gazde intermediare.